Gazprom va întrerupe livrările de gaze naturale către mai multe țări "neprietenoase" din Europa, care au refuzat să achite contractele în ruble, a anunțat, marți, producătorul rus de gaze.
Compania energetică daneză Orsted, controlată majoritar de Guvernul de la Copenhaga, a avertizat luni că există riscul ca gigantul rus de stat producător de gaze naturale Gazprom să oprească livrările către Danemarca, Orsted reiterându-și refuzul de a se conforma pretențiilor rușilor de a le fi plătite facturile în ruble. Un anunț similar a fost făcut și de către principalul importator olandez de gaze rusești, GasTerra, care a transmis că a fost deja notificat de Gazprom că îi vor fi tăiate gazele de marți.